miercuri, 30 decembrie 2009

Doleanta

As vrea sa imi incep postarea prin a-mi cere scuze pentru ca nu am publicat nimic de 1 Decembrie si de Craciun, avand motive intemeiate, dintre care pot sa amintesc…


De Ziua Nationala nu am postat nimic deoarece o mare parte din cei care traiesc aici, in Romania, nu se simt Romani! O dovada ar putea fi piesa ‘Locul Potrivit’ pe care am analizat-o putin si o parte nu e tocmai OK din punctul meu de vedere: ‘…Nu ne-am nascut in locul potrivit/ N-am primit, am facut totul din nimic.’. in cazul in care ne nasteam intr-un adevarat loc nepotrivit nu aveam nici macar acel ‘nimic’ din care am facut totul. Mai ganditi-va la asta, la acest loc.

Voi inca nu va dati seama cat de potrivit e locul in care v-ati nascut, dar sper, cred, stiu ca asta se va schimba in viitorul destul de apropiat (din pacate pentru unii si din fericire pentru altii). Asa ca fiti mandrii ca sunteti Romani!


De Craciun nu am dat niciun semn deoarece nu se mai intelege Sfanta Sarbatoare in saemnificatia ei. Multi asteapta sa primeasca cadouri fara sa ofere nimic. Si asta e, in general, ceva imposibil. Nu poti sa astepti sa primesti daca nu oferi (‘Dupa plata si rasplata.’).

Bucuria Sfintei Sarbatori de Craciun nu sta in a primi, ci in a DARUI! Sentimentul inegalabil care te inunda in clipa in care vezi zambetul larg, ochii mari si scaldati in lacrimi de fericire din care izvoraste o privire specifica a peroanei care a primit un cadou din partea ta este pur si simplu de neimaginat! Dar, din pacate, am uitat sa pretuim lucrurile simple, marunte de care viata ne e plina, fiind mult prea atasati de lumea materiala, uitand cine suntem cu adevarat. Asa ca deschideti-va ochii, mintea si sufletul catre ceva mult mai inalt, mai pur, mai curat, mai constructiv!

vineri, 20 noiembrie 2009

Doar eu, doar noi

Aici sunt doar eu,

Doar eu, un simplu derbedeu

Ce nu vrea sa para un zmeu

Ce vrea sa para doar un… Eu.


Aici esti doar tu

Doar tu, o mare intrebare

Imi stai in gand, imi stai in cale

Esti sus pe munte, jos in vale.


Aici sunt doar ei

Doar ei, cei diferiti si toti la fel

Aceia fara vre-o dorinta, ce n-au vre-un tel

Cei care vin si pleaca nuli, la fel.


Acolo suntem noi

Doar noi, cei care par la fel, dar diferiti

Din vina lor nu suntem sfinti

Fiind un gand din doua minti.

vineri, 13 noiembrie 2009

V-ati gandit la.... ?

Eram in bus, in drum spre casa, dupa o zi de scoala cel putin la fel de plictisitoare ca si celelalte din saptamana asta. Locul de langa geam, partea dreapta, dupa usa din mijloc era al meu pentru 15 minute.

Uitandu-ma pe geam si ascultand muzica, ca de obicei, mi-a trecut prin cap faptul ca acel loc a fost inchiriat pentru cel putin 15 minute de cel putin 30 de persoane in ziua aceea, de cel putin 500 de personae in saptamana aceea, de peste un milliard de persoane in toata perioada lui de activitate. V-ati gandit vreodata cate milioane si milioane de ganduri au fost tatuate in fiecare centimentu din acel loc? La varietatea de sentimente puse ca la expozitie, unul dupa altul au ramas imprimate in acel loc? V-ati gandit cate persoane si-au povestit viata stand pe acel loc? La cate povesti interesante ar reinvia in cazut in care acel loc ar prinde viata? V-ati gandit la ura, grija, letargia, frica, nelinistea dar si iubirea, iertarea, bucuria, increderea si multe alte trairi experimentate chiar din locul pe care ma aflam eu in acel moment?

De aici mi-am dat seama cat e de important sa avem grija la ce fel de sentimente, trairi, ganduri transmitem deoarece acestea pot fi inmagazinate unde ne asteptam mai putin si pot fi citite de personae la care ne asteptam mai putin.

duminică, 1 noiembrie 2009

Noiembrie

E noapte, e frig si umbrele fug

Frunze de toamna parca arse pe rug,

Sunt mii de stele si luna-n vazduh

Eu contemplez la vorbe de duh.


Pot fi zarit si eu printre stele:

Un tip visitor ce mai uita de ele,

De unde vine si-ncotro se-ndreapta,

Unde va putea sa mai urce o treapta

Sau sa coboare sa vada cum e

Pe cealalta parte unde Lumina nu e

Nici Soare, nici stele, nici cer argintiu

Doar frunze colorate in rosu-aramiu!

miercuri, 14 octombrie 2009

Animus

Bate vant, furtuna mare,

Afara e cam racoare

Toamna’nvie, vara moare

De mult n-am mai vazut Soare.


Copacii se-ndoaie tare

Balta mica-i acum mare

Vantul bate si mai tare

Nebunie si oroare…


Mi-e frica sa nu doboare

Asa, doar din intamplare,

Vreun copac batran, sa-l care

Departe…peste hotare.


Cu mainile-n buzunare

Trist ma plimb pe trotuare

Si-mi iese-n intampinare

O fata precum o floare.


Cu ghiozdanul in spinare

Frumusica tare pare

Cu priviri patrunzatoare

Si cu buze-ntrebatoare.


Dar dispare brusc din zare

N-o mai vad si rau imi pare

Floarea n-avea-asemanare

Era vreo fantoma, oare?

luni, 5 octombrie 2009

Inceput de noapte

Sfera galbena, rotunda e acum portocalie

Mai are putin de tot si devine sangerie.

Langa ea-i un norisor ca un melc in cochilie

Eu, usor ma uit la ea, scufundat in reverie.


Vantul bate, lupii urla, oamenii se-nchid in casa

Devenita sangerie, sfera tot mai jos se lasa

Sta cam singura-ntre stele, de ea nimanui nu-i pasa

Doar eu, solitar romantic, o chem la mine acasa.


Dar nu vine, sta-n vazduh si suava ma priveste

O privesc-napoi timid… cu blandete imi zambeste

Din miscari si tresaltari, nonverbal imi povesteste

Viata lunga, palpitanta pe care ea o traieste.

duminică, 27 septembrie 2009

Septembrie

Noaptea e mult mai racoare

Frunza-ngalbenita moare

Cred c-aici e o eroare

Cand pe strada-i doar oroare.


Ziua se cam micsoreaza

Se mai vede cateo barza

Dar dupa ce se’nnopteaza

Totul doarme si viseaza.


Vara chiar e pe sfarsite

Vad doar cuiburi parasite

Florile sunt cam zdrobite

De picioare-afurisite.


Vin frunze multe cu vantul

Parca zboara si trecutul

Tuturor ne zboara gandul

La Toamna ce ia cuvantul.

marți, 1 septembrie 2009

Dedicatie pentru tine

As vrea in brate sa te tin

Sa nu-ti dau drumul, sa te sarut lin

‘Sa stam asa o vesnicie’

Daca tu vrei, asa sa fie!


Ce zici de clipele in care

Vin la tine cu lacrimi amare?

Tu le-ndulcesti si le supui

Stiind ca nu le-arat oricui.


Nu iti voi spune ‘Te iubesc!’

Nici cat de mult eu te doresc

Pe chipul meu stii sa citesti

Acestea, ca si pe povesti!


Ce-ai face de ne-am desparti?

Ce-as face de nu ai mai fi?

‘Nu vreau sa ma gandesc la asta.’

Bine. Discutie-ncheiata. Basta!


Asta se-ntampla totdeauna

Eu ma visez cu tine-ntr-una.

Eu iti vorbesc, tu mi te-ascunzi

Dar cateodata imi raspunzi.

vineri, 28 august 2009

Nu inseamna nu

Te uiti la mine, eu iti spun

Ca nu te merit, sunt nebun

Si vreau sa scap de asta-odata

Sa nu ramana nicio pata!


Jur! Nu mai stiu cine esti

Nu mai pot crede in povesti

S-o cred pe asta chiar as vrea

Dar tu-mi-arati tot altceva!


Nu vezi ca nu ne potrivim?

Stii, dupa libertate noi tanjim

Scenariul asta-i terminat

E ca un fluture scapat!


Pur si simplu-am pus punct

Vezi tu? mult mai bine sunt

Sunt implinit, bucuros, buimacit

Putin confuz dar fericit!

sâmbătă, 15 august 2009

Scrisoare de Adio

Vreau sa pleci, sa nu mai vii

Vreau sa trec si peste asta

Asta nu-i pentru o zi.

Terminam si cu-asta basta!


Oare-mi va fi dor de tine?

Nu cred ca voi incerca

Ar fi bine s-uiti de mine!

Sa pleci tu as prefera.


Dragostea s-a risipit

Oare-am sa te vad plangand?

As vrea sa fiu parasit…

As vrea sa ma scoti din gand.


Cred ca m-as simti mai bine

Fara tine-n viata mea

Relatia nu mai tine.

Vreau sa pleci, iubita mea.


Nu as vrea ca tu sa suferi

Dup-un muritor ca mine

Altul vei gasi prin nuferi

Sa aiba grija de tine!


Mai am cateva cuvinte:

Tarziu scrisoarea vei gasi-o

Pe noptiera! Te-am iubit cuminte

Acum uita-ma! Iti spun adio!

miercuri, 12 august 2009

Drum spre casa...

Asteptare…

Gara din Sinaia, o barza stand intr-un picior pe un stalp, un semafor palpaind, o bariera plictisita, un calator trecand, o lumina aprinsa, un deal pe care mi-l imaginam verde, o umbrela mare pe care era tatuat Golden Brau…

Tren…

Un alt tren trecand intr-o fractiune de secunda pe langa noi in directia opusa, un geamantan mare,negru, infricosator, baloti de paie pusi geometric sau in sir indian animand alte dealuri, o gura de apa inghitita cu sete, un cascat tarziu, o pagina rasfoita, un strigat singuratic, dintr-o data: Alba Iulia…

Noapte…

Un alt cascat, de data asta cu lacrimi de somn in ochi, un alt strigat insotit de un nume, un tip plimbandu-se prin vagon dintr-un capat in altul, o adiere de aer tare de munte, un suierat timid de tren, un capitol rasfoit, o melodie ascultata a mia oara…

Caldura…

Un compartiment gol, tacut, un altul plin, tacut de somn, o privire aruncata degeaba pe geam, intuneric total!, un telefon sunand aiurea, un neon adormit si… Arad. Toate acestea mi se pareau artistice in drum spre casa

Toti paream artisti in ceea ce faceam....

Acasa…

luni, 27 iulie 2009

Omul de lut

Senina ta privire

Surasul tau prea-bland

Trezeste-o amintire

Iarasi te am in gand.


Iar zboara gand departe

Spre tine, draga mea

Sa-l pui pe-asta de-oparte

Plin cu iubirea mea.


As vrea acum in brate

Sa te tin tare strans

Sa ne legam cu ate

Sa se termine plans.


Mi-atat de dot de tine

Mi-e dor sa te sarut

Nu e nimeni ca mine

Pana vii, sunt de lut.

duminică, 26 iulie 2009

Vreau...

Stau, ma plimb, nu stiu ce fac

Parc-ar trebui sa tac

Cu mine nu ma impac

Vreau sa stau langa un lac.


Vreau sa vad cum trec cocori

Tu parca traiesti dar mori

Vrei sa pleci, da, vrei sa zbori

Eu mai stau pana in zori.


Am in mana un caiet

Am in minte un secret

Vad un corp mai siluet

Luminat de un traznet.


Langa tine la mormant

Stau pitit ca bate vant

Un cantec de dor eu cant

Si te vad in alb vesmant.


Vreau sa pleci, da, sa dispari

Durerea cu tine s-o cari

Sa nu-ti vad in ochii mari

Tristete. Tre’ sa fim tari!


Sa te vad eu as mai vrea

Pe cealalta lume-a ta.

Acum vreau sa vad o stea

Sa stiu ca e a mea.


Sa stiu ca inca exist

Fara tine sa rezist

Nu mai vreau sa tot insist

Nu vreau sa raman tot trist.


Nu mai pot aici sa stau

Nici crucile motiv nu au

Ai furtunii nori picurau

Eu raman cu-n gand: vreau…

miercuri, 22 iulie 2009

Povesti triste

“Pe el sa-l ti de mana strans

Nu il lasa nicio secunda

Pulsu-i sa-l simti atat d-intens

Sarutul lui, uite, t-inunda.”


Asta ai vrea sa auzi din gura mea?

Nu cred ca e-o idee buna

Traiesti viata lui sau pe a ta?

Mai bine uita-te la Luna.


Vorbeste si tu cu ea, te poate ajuta

Eu asta am facut si a functionat

Iti poate da un sfat, te poate mangaia

Uita-te la mine, sunt reparat, vindecat!


Vad ca si tu esti ca si mine

In oricine vezi doar partea buna

Nu tot ce-ti spune este bine

Nu vezi? Adevaru-i e-o minciuna!


Zic ca ar trebui, daca tu vrei,

Sa ii spui sa nu mai insiste

Tu esti unul din acei blanzi miei

Iar asta e una din acele povesti triste.

duminică, 12 iulie 2009

...nu stim nimic.

Toti venim pe lumea asta la fel.

Goi, neputinciosi, nestiutori.

Niste ignoranti bipezi prea lenesi sa se uite in jur.

Am uitat senzatia de bucurie… sentimentul de iubire.

Ne prea grabim.

Atragem moartea, acceleram venirea ei.

Cum zicea cineva: ‘In intreaga viata pierdem ani de zile dar, in fata mortii mai cerem o clipa.’

Nu prea stim sa ne comportam cu noi insine. Nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi fie necunoscuti, fie persoanele dragi noua.

Nu stim sa zambim.

Nu stim nimic.

Nu ne place unde suntem, vrem sa ne fi nascut altundeva.

Oare daca am putea sa ne alegem de la bun inceput parintii, familia, locul in care vrem sa ne nastem, tot… ar fi mai fine? Nu cred…

Daca am sti clipa in care plecam ‘dincolo’ am profita mai mult de viata? Ne-am bucura de fiecare clipa primita ca o binecuvantare?

Ne dam seama de valoarea unui om doar dupa ce il pierdem, la fel ca un obiect. Stim ca ne folosea, ne ajuta atat de mult numai dup ace s-a stricat.

Un vers dintr-o melodie suna asa: ‘ne nastem sanatosi dar incercand sa ne vindecam devenim bolnavi!’.

Toti venim pe lumea asta la fel… goi, neputinciosi, nu stim nimic refuzand sa carcetam, preferand sa ignoram!

Toti trecem dincolo la fel… goi, neputinciosi, nestiutori…

miercuri, 8 iulie 2009

O pagina de jurnal

…si stateam in pat. Nu stiam ce sa fac, plictiseala se vedea in jurul meu de la trei poste departare. Mi-am luat castile si am inceput sa ascult muzica. Eram intins pe pat si ma uitam in gol spre galbenul peretelui… parca nici linia maro de la 20 centimetri de tavan nu mi se parea dreapta, nimic nu ma mai scotea din starea aia de nimic. Ma uitam parca obligat la ceaul rotund, spanzurat de un cui batut in peretele dinspre strada, care arata ora 7 fara 25 cu secundarul rosu, tremurand langa 8, blocat de cine stie cand asa de bateria-i oxidata de vreme.

Cele doua icoane putin prafuite parca ma rugau sa nu ma mai uit atat de mult la ele. Acadeaua topita de pe noptiera era suparata pe mine.

Afara trafic mult, praf gri deschis si nori asteptand parca sa verse peste sat apa pe care o purtau in ei cu atata grija, dar au trecut pe langa lasand Soarele sa ne arda pielea.

Se spune ca e foarte greu sa stai sa te gandesti la nimic… mie-mi iese asta de multe ori fara sa vreau, uneori vreau sa ma gandesc la ceva si nu stiu la ce. Dupa ce am stat asa pret de cateva minute am inceput sa ma gandesc la ea, la prietena mea pe care am lasat-o acasa, la Arad, eu fiind in Bihor. Erau 80 de kilometri intre noi, dar cand ma gandeam la ea distanta disparea brusc si parca ii simteam respiratia fiebinte pe obraz si…

In Bihor, Ghiorac mai exact, un sat cu strada principala serpuita in capatul careia e asezata casa bunicilor, obisnuiam sa aud doar linistea si corul broastelor de langa lacul din apropierea casei, dar acum, de cand drumul care leaga Ciumeghiu de Ghiorac a fost reparat, linistea se aude din ce in ce mai putin, din pacate.

Eram acasa cu vara’mea si, saturat de stat in pat degeaba am zis: Hai sa mergem la Cris, la baie!

Nu an stat pe ganduri, ne-am facut ‘bagajul’ si am mers spre locul de scaldat si…

duminică, 28 iunie 2009

Adevarata criza...

Oare ar trebui sa scriu si eu despre subiectul cel mai comun, cel mai discutat? Da. Criza economica.

Am observat ca toti vorbesc despre aceasta criza mondiala… Am vazut ca multi sunt distrusi in adevaratul sens al cuvantului deoarece au fost ‘atinsi’ de flagelul crizei. Toti zic ca nu mai au bani, nu mai stiu cum sa faca bani, de unde sa ii scoata.


Adevarul e ca, in ziua de azi toti avem nevoie de bani dar, nu ar mai trebui sa ii tratam ca pe un scop final, acestia ar trebui sa ramana doar un mijloc prin care sa putem ajunge la ceea ce ar trebui sa dorim cu adevarat, la ceea ce avem nevoie cu adevarat. Cred ca aceasta criza economica are un scop pe planul ezoteric, spiritual, nu pe cel fizic, material deoarece stim ca dup ace trecem dincolo nu vom lua vila, cele 4 masini sau milioanele de euro cu noi. Nun e ajuta la nimic. Parerea mea este ca aceasta criza este benefica omenirii deoarece ar trebui sa ne faca sa vedem ca nu avem nevoie de doua gramezi de bani sub saltea pentu a putea fi fericiti. Ar trebui sa nu ne preocupe atat de mult material in sine, sa nu ne mai atasam atat de mult de unele lucruri care si asa nu ne prea ajuta din punct de vedere spiritual.


Cu cat tine mai mult aceasta criza, cu atat mai mult omenirea se va trezi, lasand la o parte tot ceea ce nu ii foloseste cu adevarat, luand in seama lucrurile marunte care fac pe oricine, daca nu sa iubeasca mai mult, sa zambeasca macar!

sâmbătă, 6 iunie 2009

Poate...

Tineam in mana o carte

Singur ma gandeam la moarte

Nesimtit, timpu-l furam

Pe mine ma pacaleam.


Stele din camera, toate

Toate-s galbene si poate

Daca nu mi le pictam

Mai singur eu ma simteam.


O privire-am aruncat

Pe geamul putin curat

Inorat era afara

Soare-asteaptam sa rasara.


Dar era putin probabil

Caci era cam incapabil

Nori de fum si praf erau

Sa se vada, nu-l lasau!


Asa ca m-am pus in pat

De-o parte carte-am lasat

Am zis ca ma voi trezi

Poate, doar a doua zi…

vineri, 5 iunie 2009

A trecut...

Eram doar noi doi… ne plimbam… vorbeam…. Radeam… ma jucam prin parul tau lung, fin, plin de diamante, plin de….

A inceput sa ploua… am inceput sa ne udam, am inceput sa ne purificam, am inceput sa ne sarutam…

Nu a durat mult dar, pentru mine parca a fost o vesnicie.

…s-a oprit…

Doi nori s-au desparit… un el, o ea… el la stanga, ea la dreapta… au plecat. Soarele, intre ei, a incercat sa ii reuneasca dar s-au certat atat de rau incat si-au trimis fulgere unul altuia…

El, Soarele, parca stia ca asa se va intampla, a mai vazut asta inainte, stia ca nu se vor mai revedea vreodata, parea sa nu-i pese… a inceput sa ne incalzeasca.

O tineam in brate, ii simteam pielea uda pe trupu-mi gol… ma gandeam la noi, maine

Stateam nelinistit, cu sentimentul ca o voi pierde candva si am strans-o mai tare in brate.

A sosit clipa cand a trebuit sa mergem acasa… am mers ca cei doi nori, unul la stanga, unul la dreapta, nestiind ca in urmatoarea zi istoria norilor se va implini…

I-am dat intalnire tot langa batranul nuc, pe banca cu doua scanduri lipsa, banca noastra plina de amintiri…

Nu a aparut…

Mi-a fost luata, dar stiam ca nu trebuie sa fiu trist, deprimat…

Ma bucur ca am profitat de ea cat am avut-o…

…da, de ea, de copilaria mea!

duminică, 31 mai 2009

Ploaia...

Ploaia cade peste noi

Lin si usor

Cade doar peste noi doi

Vine dintr-un nor.


Simt picuri cum se izbesc

De pielea mea uda

Eu iti spun ca te iubesc

Cu o dragoste cruda.


Brusc m-am trezit din vis

Ud si intristat

Te-am pierdut in abis…

Un vis spulberat.

vineri, 29 mai 2009

Timpul...

Toti ne plangem ca nu mai avem timp, ca nu reusim sa ne terminam treburile din cauza lui.

Tot timpul spun ca trece prea repede… de fapt, el nu trece, noi trecem prea repede prin el si nu stim sa ne bucuram de viata care ni s-a dat, nu stim sa o apreciem, nu stim nimic.

Toti spunem: “Nu mai am timp!”, “Ma grabesc!”, “Sunt presat de timp!”… desi, adevarul e ca nu mai avem timp numai cand murim. Atunci chiar nu mi e nimic de facut dar, pana acolo e o cale lunga pe care nu trebuie sa lasam spini, ura, suferinta sa creasca, ci sa plantam flori, compasiune, intelegere, dragoste.

Dar, din pacate, unii sunt prea captati de lumea materiala si se pare ca au uitat ca au un suflet care cere hrana, lasandu-l de-o parte, uitandu-l. Acestia isi pun limitele mult prea jos, se inchid intr-un glob de sticla avand un ciocan in mana, ezitand sa evadeze, parca astepand sa li se termine oxigenul. Nu stiu sa se uite in jur, sa vada cat de frumoasa le poate fi viata si cat timp au la dispozitie sa o faca din ce in ce mai minunata, mai relaxata.


Nu fi ca ei! Traieste deschis, traieste mare, aspira la mai mult si nu uita: ai tot timpul din lume, trebuie doar sa inveti sa-l folosesti!



marți, 26 mai 2009

Noapte de Mai

Stateam noaptea si visam

Stele cazand mai vedeam

Cu ochii deschisi eram.


Auzeam caini ce latrau

Vedeam umbre cum fugeau

Lui Ene i-am spus: “Mai stau!”.


Luceafarul imi zambea

Luna-usor se ridica

Si frumoasa ea era.


Zorii asteptau sa iasa

De dupa trestia deasa

De langa a doua casa.


Soarele iar a venit

O noapte a mai murit

Eu parca am impietrit!

Oras

Oras incurcat in fum

Unul disparut, oricum

Parca esti nascut din scrum

Au uitat de tine-acum.


Oras mic si indesat,

N-ai nimic de aratat

Pustiit si innorat

Nu mai esti, parc-ai plecat!


Aglomeratie peste tot

Cu gunoaie pan’ la cot

Sa respir parca nu pot

Ca sub apa, dar inot.


Vreau sa nu mai stau aici

Intr-o lume de furnici

Care si asa-s cam mici

Fug de colo pana ici…

duminică, 17 mai 2009

Plimbare nocturna

Ieri seara nu stiam ce sa mai fac.. M-am gandit sa ma pun sa mai citesc dar nu am avut starea necesara. M-am intins pe pat uitandu-ma in gol, fredonand melodia din capul meu, dar parca nu imi gasisem linistea nici asa. Apoi mi-a venit o idee. Am iesit la plimbare cu…mine.

De la telefonul meu se auzea o melodie de la Poets of the Fall, eu parca ma grabeam undeva, parca vroiam sa ajung intr-o anumita locatie, iar cand imi dadeam seama ca aproape alerg, incetineam. Atunci nu aveam nimic in gand, parca nici nu aveam la ce sa ma gandesc. Uneori vreau sa ma gandesc la nimic si nu reusesc, iar acum cand vreau sa ma gandesc la ceva, la orice, in mintea mea e nimicul.

M-am tot plimbat, am bantuit aproape toate strazile satului meu parca parasit. Se mai auzea din cand in cand cate un caine care, parca latra ca nu avea ce sa faca, parca latra de plictiseala. Cate-o adiere facea frunzele sa cante, praful se ridica usor sa danseze, se auzeau doar pasii mei si melodia. Ma uitam la copacii pe langa care treceam si asteptam sa imi spuna ceva, sa imi dea o idee despre ce as putea sa scriu, erau muti, parca si orbi deoarece eu nu ma simteam urmarit ca in alte dati, parca eram singur. Cand mai trecea cate un om pe langa mine nu il observam numai dupa ce se indeparta.

Cand am ajuns la iesire din sat, am zis ca ma indepartez putin sa vad cum se vede seara, noaptea. Ma asteptam sa fie ceva deosebit, dar era simplu, cateva lumini din cateva ferestre straluceau a monotonie, cateva becuri se puteau vedea printre copacii inalti din spatele unor case. Nimic atat de special, mai vazusem privelistea inainte si in alte locuri asa ca m-am intors spre sat. In stanga se intindea campia, campia cu iarba neagra, in dreapta se inaltau crucile cimitirului, in fata ma astepta satul, in spate nimeni. Dar ceva se schimbase, auzeam melodia, pasii mei si inca ceva, parca alti pasi, dar cand m-am intors…nimic, asa ca am grabit pasul, gandindu-ma ca e doar in mintea mea care era insetata de idei. Am ajuns in sat si, la un bec se invarteau niste fluturi, erau in armonie completa, miscarile lor simetrice ma uimeau. M-am apropiat mai mult si am auzit un fel de sunete ascutie care porneau de la ei si atunci mi-am dat seama ca sunt lilieci. Am mai stat cateva minute sa-i observ, dar s-au speriat de vibratile pe care le produceam si au plecat, iar eu am mers inspre casa.

Am ridicat privirea, din greseala, si am observat minunata lume a stelelor dar, desi nu erau atat de multe ca in alte nopti, tot erau specataculoase. M-am intins pe iarba si am stat pret de cateva minute sa le studiez. Imi cautam steaua (intr-o vara, la bunica-mea in Bihor mi-am gasit o stea, care, de cativa ani cred ca e a mea) dar nu am gasit-o si am plecat spre casa.

La 00:40 am ajuns si eram fericit ca am facut ceva, ceva ce imi placea sa fac asa ca am adormit linistit si rapid, uitand sa visez!

miercuri, 13 mai 2009

Norii...

Norii… Norii sunt ca oamenii, trecatori. Vin, pleaca, cateodata nu stim ce au de gand, cateodata nici ei nu stiu asta. Unii isi exprima sentimentele, altii iau forma a ceea ce ar fi dorit sa fie aici, pe Pamant. Sunt schimbatori, uneori prefacuti, mint, altii sunt timizi, se ascund de noi dupa alti nori mai mari.

La fel ca oamenii, plang…

Isi schimba culoarea dupa stare, devin albi, portocalii, rosii, uneori albastri, argintii, gri chiar si negri. Unii sunt hoti, ne fura privirile si dispar cu ele cu tot, iar pe noi ne lasa visand, uitandu-ne in gol, asteptand altii care sa ni le readuca.

Unii nori ne raman in minte, in suflet, legam amintiri de ei, altii trec neobservati, lasand nimic care sa ne aminteasca de ei, de trecerea lor prin viata noastra, exact ca oamenii.

Norii vin la momentul potrivit, in locul potrivit…norii vin la momentul nepotrivit, in locul nepotrivit. Cateodata ne e dor de ei, de lacrimile care le varsa asupra noastra, lacrimi dulci, alteori vrem sa plece deoarece au plans atat de mult incat ne-au facut sa varsam lacrimi, lacrimi sarate.

Uneori ii vedem jucandu-se, parca alergand unul dupa celalalt, cateodata se contopesc, cateodata radiaza, cateodata cei contopiti se desprind in bucati mici, mici, din ce in ce mai mici, devenind foarte greu vizibile, dispar, mor.

Uneori as vrea sa fiu si eu un nor, sa se bucure intreaga lume cand vars lacrimi, sa se bucure cand las loc Soarelui sa ii mangaie usor!

luni, 11 mai 2009

17...


17 ani. O varsta extrem de frumoasa, extrem de periculoasa, o varsta frageda si totusi matura, o varsta la care ti se pare ca totul se invarte in jurul tau, o varsta la care crezi ca le sti pe toate, crezi ca nu mai ai nimic de invatat. E varsta la care crezi ca parintii nu te inteleg, e varsta la care crezi ca poti sa faci ce vrei, orice. Sexul, alcoolul si fumatul fac acel trio care incepe sa primeze in mintile celor de 17 ani. La 17 ani simti ca numai tu deti adevarul despre viata, te simti zeu.

Eu nu ma simt asa. Ma simt diferit, ciudat. Poate nu e normal, poate ar trebui sa ma gandesc si eu la ‘placerile trupesti’ mai mult, dar nu pot… asa sunt eu. Nu ma simt pregatit pentru aceste vremuri in care totul decurge prea rapid, evoluam (unii) parca prea fortat. Mie personal nu imi place. Mai ales cand ma gandesc la anii copilariei mele cand nu stiam ce e ala computer, telefon mobil… cand stateam cu orele afara si nu ma plictiseam, cand ma gandesc la timpul petrecut cu vechii, fostii prieteni la jocurile noastre aiurea, la mama care ma striga la masa si eu ii raspundeam abia respirand de la atata fuga ca vin imediat. Momente pe care nu le poti uita usor… dar sa revenim la 17 ani.

Parca acum se zbat mai tare fluturii in stomac, parca fiecare zi e ultima in viata mea, iar in urmatorul minut simt ca am ramas singur pe pamant, ca nimanui nu-i mai pasa de mine, ca nimeni nu ma mai iubeste, dar in urmatorul revin la faza initiala. Aceasta e varsta la care uneori ma simt singur, alteori inundat de prieteni. Acum e partea in care imi dau seama ce inseamna viata, dar si ce ar trebui sa insemne moartea. Cateodata e bine sa te gandesti si la partea plina si la cea goala a paharului pentru ca nu sti cu care va trebui sa te confrunti mai devreme sau mai tarziu!

La 17 ani suntem o bucata de plastilina care asteapta a fie modelata si fiecare isi cauta artistul, unii nestiind ca acesta se afla in ei insisi.

In concluzie, varsta de 17 ani e o varsta extrem de schimbatoare si trebuie sa avem grija in ce parte indreptam macazul, pentru ca alegerea e in mainile noastre, ea fiind aproape permanenta. Mai tarziu va fi mai greu sa ne schimbam radical!